Liberalizarea vizelor este dovada că în Republica Moldova se pot face lucruri bune, că putem să facem lucruri importante în beneficiul cetățenilor, atunci când se dorește și când preocuparea este legată de viitorul țării și nu al unor persoane sau grupări de interese. Iar liberi în Europa circulă toți cetățenii, indiferent de orientarea lor politică, lucru care mă bucură foarte tare și mă determină să cred că prin rezultate de acest gen vom reuși să creștem și mai mult încrederea oamenilor în viitorul nostru european. Dacă am reușit să obținem liberalizarea vizelor într-un timp record, lucru apreciat și de înalții oficiali europeni, înseamnă că putem să facem multe alte lucruri importante pentru Moldova.

La un an de la acest eveniment important pentru țara noastră, vreau să-i felicit pe cetățeni pentru că deja de un an se bucură de dreptul de a circula liber în Europa, vreau să-i felicit pe toți funcționarii din instituțiile care au contribuit la acest succes, să mulțumesc echipei de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, cu care am început acest demers important, încă de pe vremea când eram ministru, să le mulțumesc tuturor membrilor Cabinetului de miniștri pentru modul exemplar în care și-au făcut datoria.

Le mulțumesc partenerilor noștri de la Bruxelles pentru sprijinul pe care ni l-au acordat și pentru încrederea pe care au avut-o în noi. Chiar astăzi m-am întâlnit cu domnul Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European, care a reiterat toată susţinerea sa pentru parcursul european al Republicii Moldova.
I-am dat asigurări că eu și echipa PPEM‬ vom face ca derapajul în care se află acum Moldova să fie unul de scurtă durată, iar cei care se fac vinovați de blocarea drumului nostru spre Europa să răspundă în fața cetățenilor. Îmi doresc ca liberalizarea vizelor și semnarea Acordului de Asociere cu UE să nu rămână singurele succese cu care Moldova se va lăuda în următorii ani!

Sper ca în termenul cel mai scurt să revenim în mod real pe calea europeană, iar această improvizație politică de la guvernare să dispară și să lase locul unei coaliții cinstite, între forțe pro-europene reale, cu interese comune, legate de reformarea statului și democratizarea lui.