Pe 23 mai 2016, echipa PPEM a avut o întrevedere cu o delegație a Partidului Popular European, aflată la Chișinău într-o misiune de documentare cu privire la situația social-politică din Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, delegația PPE, condusă de parlamentarul european Siegfried Mureșan, a fost informată despre activitatea PPEM, principiile în baza cărora a fost creat partidul – în  primul rând democrația internă și finanțarea transparentă.

De asemenea, în cadrul întrevederii a avut loc un schimb de opinii cu privire la situația din Republica Moldova, delegația europeană fiind informată despre poziția PPEM referitor la ultimele evoluții din țară, alegerile prezidențiale, consultările cu privire la identificarea unui candidat unic. În context, PPEM a punctat lipsa unei viziuni clare cu privire la reforme din partea majorității parlamentare, necesitatea aplicării unor presiuni din partea partenerilor de dezvoltare, acordarea sprijinului financiar doar în condițiile respectării angajamentelor asumate.

Reamintim că, PPEM se întemeiază pe doctrina conservatoare, de centru-dreapta, iar aderarea la familia politică a Partidului Popular European – principala forță ce promovează integrarea europeană – este un obiectiv de bază al partidului.