PPEM a prezentat astăzi, 9 octombrie 2015, în cadrul unei conferințe de presă, o nouă inițiativă legislativă care va reglementa mai strict atribuțiile FISC la efectuarea controlului agenților economici. Inițiativa este semnată de cei 3 deputați PPEM: Iurie Leancă, Eugen Carpov și Nicolae Jurvschi și va fi înregistrată la Secretariatul Parlamentului tot astăzi.

Ruslan Codreanu, vicepreședintele PPEM, a explicat că e vorba de modificarea Legii 131 privind controalele de stat prin care Inspectoratul Fiscal de Stat va fi obligat să-și planifice și anunțe din timp controalele, nu va mai putea efectua controale inopinate fără motive concrete și va exclude controlul unui plătitor de impozite de bună credință mai des de o dată pe an.Cel mai important este că, odată cu intrarea în vigoare a amendamentelor propuse de PPEM, FISC-ul va fi obligat să țină un registru al controalelor, iar inspectorii fiscali nu vor putea merge la un control de capul lor, fără a avea mandat și decizie în acest sens.

”Asistăm la o situație paradoxală când, pe de o parte, Guvernul, plin de lozinci mărețe și anunțuri populiste, se împrumută pe extern pentru a implementa programe de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, iar pe de alta – instituțiile de control practic strangulează antreprenorii intrând zilnic peste ei cu controale, blochează conturi, exercită presiuni și chiar cer plata impozitelor în avans. E o situație ce prezintă toate semnele unui ”racket oficial!”, afirmă Ruslan Codreanu.

Analizele arată că anual se fac circa 70,000 controale (270/zi), din care 50,000 sunt inopinate, cu vizită la sediul antreprenorului. Circa o treime din agenți economici chestionați au declarat că scopul controalelor a fost estorcarea de surse financiare sau bunuri, iar durata medie a unui control este de 7 zile – timp în care activitatea economică este practic blocată.

”FISC-ul este în serviciul cetățeanului și nu invers. Organele de control trebuie să devină parteneri ai mediului de afaceri de la noi și nu dușmanii acestuia. Implementarea acestei inițiative va duce la reducerea costurilor suportate de antreprenori pentru controale, creșterea încrederii în instituțiile statului și economii în bugetul public cifrate la zeci de milioane de lei” a concluzionat Ruslan Codreanu.

La rândul său, Iurie Leancă a prezentat dovezi incontestabile privind conflictul de interese în care se află Ion Prisăcaru, Șeful FISC și care conduc direct la iminența demisiei acestuia.

Astfel, Ion Prisăcaru este proprietarul firmei de audit şi consultanţă Ecofin care, pe lângă altele, mai prestează servicii precum: asumarea tuturor interacţiunilor cu organele fiscale, analiza posibilităţilor de minimizare a impunerii fiscal. Deci, directorul FISC a făcut circa 1 milion de lei, pe care i-a primit ca dividende, fiind proprietarul firmei una din activitățile de bază ale căreia este legătura cu el însăși și scăderea eficienței instituției publice pe care o conduce!!!

Este de menționat că printre clienţii companiei Ecofin, după cum sunt prezentate pe pagina web, se numără unii dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, inclusiv companii cu capital străin, întreprinderi de stat şi societăţi pe acţiuni.

Președintele PPEM Iurie Leancă a menționat în cotext: ”Despre ce fel de slujire a interesului public cu imparţialitate şi obiectivitate din partea şefului FISC putem vorbi, în condiţiile în care acesta până în prezent este proprietar al unei companii care lucrează întru diminuarea veniturilor la bugetul de stat, precum şi asigură puntea de legătură dintre plătitori de impozite şi organele fiscale!? În rezultatul acestor constatări nu ne rămâne altceva decât să cerem demisia conducătorului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat!”

Dl Leancă a mai solicitat Comisiei Naţionale de Integritate să iniţieze verificarea aspectelor menţionate, iar Centrului Naţional Anticorupţie să examineze sub aspect penal faptul ce ţine de eventuala depăşire a atribuţiilor, neglijenţei şi abuzului în serviciu din partea conducerii FISC-ului, soldată cu prejudicierea bugetului de stat, prin diminuarea veniturilor colectat din impozite.

PPEM va monitoriza atent evoluțiile pe acest caz.

Ecofin – аудит в Молдове

Ecofin – Бухгалтерский учет в Молдове

Ecofin – Юридические услуги в Молдове