În cadrul ședinței Parlamentului Republicii Moldova din 17 martie 2016, deputații Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă și Eugen Carpov, au promovat două proiecte de legi importante pentru gestionarea corectă și responsabilă a întreprinderilor de stat. Ambele proiecte au fost votate, în lectura a doua, de majoritatea deputaților din Parlament și urmează să intre în vigoare după promulgarea și publicarea în Monitorul Oficial.

Astfel, modificările și completările la Legea cu privire la întreprinderea de stat permit asigurarea transparenței în activitatea financiară a întreprinderilor și contribuie la gestionarea mai eficientă a proprietății publice.

În același timp, modificările la Legea Curții de Conturi acordă Curții dreptul de a opera controale la întreprinderile de stat și municipale care dețin singure sau împreună cel puțin 1/3 din capitalul social. Redacția anterioară a legii permitea aceste acțiuni în situația în care capitalul social era mai mare de 50 la sută.

„Mă bucură faptul că ambele au fost votate de majoritatea deputaților din Parlament, indiferent de culoarea politică. Înseamnă că sunt legi bune și necesare societății. Astfel, vom avea mai multă transparență în activitatea întreprinderilor cu capital de stat și respectiv, o mai bună administrare a proprietății publice”, a declarat după ședință, deputatul PPEM, Eugen Carpov.