Astăzi, la scurt timp, după ce le-am declarat ziariștilor că formțiunea noastră se va numi Partidul Popular European din Moldova, Ministerul Justiției a difuzat un comunicat de presă în care scrie că „La data de 12 martie 2015, Partidul Liberal Democrat din Moldova a atenţionat Ministerul Justiţiei despre faptul că la data de 02 martie 2015 a depus, la AGEPI, o cerere de înregistrare a mărcii „Partidul Popular European”, solicitând astfel luarea în calcul a protecţiilor oferite de Legea nr.38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor în cazul examinării unor noi cereri de înregistrare a partidelor politice. În acest context, Ministerul Justiţiei precizează că, proiectele de denumiri solicitate la verificare, nu contravin normelor legale privind denumirea persoanelor juridice, însă existenţa înregistrării mărcii asupra unei denumiri face imposibilă înregistrarea şi utilizarea acestei denumiri de către oricare altă persoană juridică.”

Ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat! PLDM apelează la căi imorale pentru a opri apariția noului nostru proiect politic. PLDM acționează ca un partid care nu mai are nicio legatură cu democrația şi valorile europene. Însă, aşa cum am spus anterior, am anticipat această atitudine descalificantă a foştilor colegi, deci avem soluții de rezervă.

Noi înțelegem din atitudinea disperată a unor foşti colegi din PLDM de ce le este teamă de noul nostru proiect politic şi au toate motivele să fie îngrijorați, curând în acest partid ar putea ramâne doar artizanii alianței cu comuniştii.