PPEM are organizații teritoriale și la Criuleni, Anenii Noi, Sîngerei, Orhei, Hîncești și Cahul. Acestea au fost înființate în cadrul conferințelor din weekend.

La aceste evenimente, au fost prezentate proiectele Statutulului și Programului Politic al PPEM, aleasă conducerea și trasate obiectivele de activitate ale noii formațiuni politice. Scopul final este crearea unui partid de centru-dreapta, bazat pe o doctrină conservatoare, care să promoveze un program realist de dezvoltare a țării după modelul european.

La discuții s-a menționat că Partidul Popular European din Moldova încurajează participarea femeilor în viața politică. Astfel, la Hîncești, în fruntea Organizației a fost aleasă Vera Tănase, care spune că își propune să fie în contact permanent cu cetățenii – să le asculte problemele și să-i informeze despre toate activitățile noii formațiuni politice.

Conducerea organizațiilor teritoriale a fost aleasă pentru un mandat de 6 luni, urmând ca după înregistrarea partidului, cu o componență consolidată, să fie votat un președinte al OT pe un termen de doi ani, conform Statutului, precum și alte structuri de conducere ale partidului la nivel teriorial.

Pe data de 26 iulie, la Chișinău, urmează să aibă loc Congresul de Constituire a Partidului Popular European din Moldova.

Până acum, PPEM a înființat organizații teritoriale în 10 raioane, inclusiv la Cimișlia, Ialoveni, Bălți și Nisporeni.