Un interviu despre politica externă a R. Moldova cu nou numitul vicepremier pentru integrare europeană.

Noii membri ai guvernului Pavel Filip au depus, miercuri, jurământul, imediat după semnarea decretelor de numire de către speakerul Parlamentului. Andrian Candu deține interimatul funcției de șef al statului, după ce Curtea Constituțională l-a suspendat temporar pe președintele Igor Dodon care a refuzat în mod repetat să accepte noii membri ai executivului. Iurie Leancă este vicepremier pentru integrare europeană. Europa liberă l-a întrebat care vor fi prioritățile mandatului său.

——————–

Iurie Leancă: „S-a decis separarea acestor două funcții de vicepremier și ministru de Externe și Integrare Europeană. Nu este un model absolut nou; în Ucraina și în Georgia, alte două țări din Parteneriatul Estic, care au aceleași abordări și aceleași obiective, această formulă e operată de mult timp. Motivul pentru care s-a mers în cazul nostru a fost să facem așa încât să fie o instituție cu competențe și abilități și care s-ar axa doar pe această dimensiune – implementarea Acordului de Asociere, ceea ce înseamnă reforme, monitorizarea acestor reforme acasă și comunicarea mai intensă, mai activă cu partenerii noștri europeni, fiindcă în ultimii doi ani au fost anumite carențe la această comunicare în afară și la anumite acțiuni de implementare a Acordului de Asociere. Iată acesta este motivul ca să ne focalizăm în mod special pe această dimensiune internă și externă a tot ce înseamnă relația cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: E pregătită Republica Moldova să depună o cerere de aderare? Dvs. ați mai făcut o declarație pe când…

Iurie Leancă: „Eu am făcut multe declarații în acest sens. Nicio țară în momentul în care a depus cererea nu era pregătită pentru aderare.”

Europa Liberă: Acum vă încumetați să spuneți o dată, un an, când Moldova ar putea să adere, după această cerere?

Iurie Leancă: „Doamnă Valentina, nu e corect așa – dacă suntem noi gata sau nu suntem gata sau dacă ne-am încumeta sau nu. Dacă ar ține de mine, eu mâine aș semna-o și aș merge în țara care deține președinția UE. Problema e în ce măsură suntem convinși că Uniunea Europeană este gata să examineze cu mintea deschisă cererea de aderare a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: UE spune că, dacă un stat este pregătit pentru această aderare, atunci are tot dreptul să meargă cu cererea.

Iurie Leancă: „Asta spune Constituția Uniunii Europene în art. 49 al Tratatului de la Lisabona, dar totodată practica Uniunii Europene spune foarte clar că te duci să depui această cerere când ești sigur că cel puțin majoritatea statelor și instituțiilor UE vor da un aviz favorabil. Iată pe acest motiv noi trebuie să credibilizăm procesele de reforme din Republica Moldova, fiindcă există încă acest scepticism din cauza crizei profunde din 2015.”

Europa Liberă: Dar cum pot fi credibilizate reformele?

Iurie Leancă: „Prin reforme mai nuanțate și mai coerente acasă și cu o comunicare mult mai activă în străinătate.”

Europa Liberă: Justiția e restanțieră…

Iurie Leancă: „Mai multe domenii avem cu restanțe, dar s-au făcut mai mulți pași în ultima perioadă. Acum e important să fim siguri că suntem înțeleși și suntem susținuți de partenerii noștri occidentali. Iată asta va fi una din prioritățile din activitatea mea.”

Europa Liberă: Și nu vreți să ne spuneți dacă Moldova va merge cu o cerere și când, pentru că inițial se vorbea că pe timpul când România va deține președinția la UE să meargă Republica Moldova cu asemenea solicitare.

Iurie Leancă: „Rolul președinției… Ar fi frumos ca pe timpul președinției românești să facem acest lucru, doar că președinția rotativă a Uniunii Europene nu are capacitatea de a se impune în astfel de manieră. Oricum, deciziile se iau de țările-membre, oricum deciziile se iau în baza avizului Comisiei Europene.

Deci, președinția rotativă poate să se axeze pe un subiect sau altul și sunt convins că prietenii noștri de la București vor face tot ce-i posibil ca dimensiunea estică și în mod special situația din Moldova să fie pe agenda lor, dar e mult mai complicat să-ți imaginezi că o țară președinte sau alta ar putea să schimbe lucrurile astfel încât să depui cererea și nu uitați că, din momentul în care depui cererea, de regulă, ea este examinată timp de un an, un an și jumătate. Chiar dacă o depui pe timpul președinției românești, răspunsul va veni sau nu va veni deloc, dacă va fi un aviz negativ și asta e posibil mult după ce se epuizează. Deci, nu trebuie să ne grăbim acum. E important să pregătim terenul. Acesta e obiectivul meu, cel puțin, și sunt convins că al acestei guvernări.”

Europa Liberă: Parteneriatul Estic+ oferă această șansă ca Moldova să facă adevărate reforme și să solicite mai mult pentru mai mult?

Iurie Leancă: „Tot ce vreau eu… Contează foarte mult și acest veșmânt – Parteneriatul Estic, sunt șase țări cu Uniunea Europeană sau „3+” și vom discuta avantajele și dezavantajele, dar cea mai importantă este relația bilaterală. Din 2009 până în 2014, noi ne-am ghidat exact de această logică. Cadrul instituțional există – Parteneriatul Estic -, care, deocamdată, nu prevede dreptul de aderare. Iată, noi pe plan individual trebuie să schimbăm, așa cum a făcut-o Slovenia la început, dacă vorbim de alt spațiu geografic, fosta Iugoslavie, după aceea Croația, după aceea alte țări. Iată, noi trebuie să ne axăm pe dialogul nostru bilateral, fără a ignora dimensiunea și relația cu Georgia și Ucraina, acolo unde e nevoie să generăm sinergie cu efecte cumulative pozitive. Vom face acest lucru; din punctul meu de vedere, trebuie făcut, dar cel mai important e dialogul nostru cu Bruxelles-ul și cu capitalele din Uniunea Europeană. Iată, dacă reușim să facem tema de acasă mai bine și comunicarea mult mai eficientă, atunci vom ajunge, sper eu, într-o perioadă relativ scurtă, când vom discuta despre termenul de depunere a cererii.”

Europa Liberă: Și într-un an electoral e cu putință să faceți reforme care să fie în interesul cetățeanului?

Iurie Leancă: „Suntem datori să continuăm reformele, doar că, bineînțeles, alegerile lasă o anumită amprentă. De regulă și acesta e paradoxul și, din păcate, dezavantajul situației din Republica Moldova că în 2015-2016 când trebuia să se facă toate reformele mai dureroase, iar în 2017 și în mod special 2018 să se acumuleze roadele acestor reforme, în Moldova s-au inversat lucrurile și reformele de bază au început în 2016, au continuat în 2017 și suntem nevoiți, bineînțeles, să le continuăm și în 2018.”

Europa Liberă: 2018 chiar va fi el decisiv, când e vorba încotro, Moldova – cu Estul sau cu Vestul și dacă va mai rămâne ancorată Republica Moldova în zona de interese a Federației Ruse?

Iurie Leancă: „Deci, problema nu e că avem alegeri care, bineînțeles, vor marca acțiunile pe care le va întreprinde pe de o parte guvernarea, pe de altă parte, opoziția. Problema e alta, că din ’91 încoace suntem încă mereu în această fază de ireversibilitate sau deasupra noastră planează acest risc că se va schimba vectorul de dezvoltare externă, ceea ce va însemna schimbări pe plan intern. Asta este marea noastră problemă și atunci, ceea ce mi-aș dori eu foarte mult e ca tot ce face guvernarea în 2018 să rezulte în fortificarea acestui segment prooccidental și schimbarea să fie între partide, și nu a vectorului nostru de dezvoltare. Asta mi-aș dori foarte mult.”

Europa Liberă: Dar această pendulare între Est și Vest a Republicii Moldova cetățenii o pun tot pe seama clasei politice, domnule Leancă, pentru că politicienii nu au știut ce vor să facă cu statul acesta.

Iurie Leancă: „E vina, în primul rând, bineînțeles că a politicienilor, e și vina noastră colectivă, începând de la dedublarea noastră identitară – cine suntem noi, ce limbă vorbim, cui aparținem, cărei biserici ne subordonăm, celei rusești sau celei românești? Iată de aici a apărut această dihotomie sau dilemă care și astăzi încă ne mai afectează pe noi.”

Europa Liberă: Cum se va clădi în continuare relația cu Rusia și ce evoluție anticipați în această cooperare moldo-rusă?

Iurie Leancă: „Eu îmi doresc să ajungem la etapa de maturitate în relația noastră cu Federația Rusă…”

Europa Liberă: Ce ar însemna această fază de maturitate?

Iurie Leancă: „În primul rând, respect reciproc. Deci, maturitate, asta înseamnă, în primul rând, să înțelegem că suntem două state independente și să ne ghidăm de aceste principii ale dreptului internațional. Maturitate înseamnă dialogul politic să nu fie suprapus sau relațiile comerciale, economice să nu fie suprapuse asupra dialogului politic.

Dacă avem anumite probleme din cauza conflictului transnistrean și susținerii din partea Rusiei a prezenței militare sau faptul că noi dorim să mergem spre Uniunea Europeană, asta nu înseamnă că factorul politic trebuie să domine și să influențeze într-o manieră atât de barbară, nu mă tem de acest cuvânt, fiindcă am trăit pe pielea mea în 2014 aceste sancțiuni și au afectat, în primul rând, cetățenii simpli din Republica Moldova. Deci, asta înseamnă la fel maturitate.

Maturitate asta înseamnă să te auzi reciproc, să înțelegi argumentele celuilalt și să vrei să ai relații previzibile și să nu susții pe plan intern o forță sau alta doar de aceea că această forță promovează altă atitudine și alte politici decât cei care sunt la guvernare.”

Europa Liberă: Aceste simpatii pe care le are Kremlinul, inclusiv președintele rus, Vladimir Putin, față de o anumită forță politică de la Chișinău, și ne referim și mai direct la aceste nouă întrevederi pe care le-a avut șeful statului, Igor Dodon, cu omologul său rus, aceste simpatii față de un segment al politicii moldovenești și antipatii față de guvernanți, ce impact vor avea?

Iurie Leancă: „Eu mereu am zis Moscovei că ar fi mult mai înțelept pentru Moscova să mizeze pe forțe previzibile, nu pe forțe care astăzi îți cântă ditirambi, iar mâine, din varii motive, își arată oportunismul lor. Din punctul meu de vedere, Moscova ar trebui să angajeze, în primul rând, guvernarea și să aibă un dialog deschis, corect, discutând toate problemele cu cei care sunt la guvernare, fiindcă dincolo de aceste simpatii față de socialiști, eu cumva bănuiesc că ei îi ajută și financiar, ceea ce e o chestie ilicită. De unde de altfel tovarășul Dodon ar avea bani pentru aceste proiecte anunțate, megalomane, în nu știu câte sute de localități ș.a.m.d.?”

Europa Liberă: Dar la modul practic, cum ar putea ajuta Federația Rusă anumite partide de stânga să acceadă la guvernare, de exemplu?

Iurie Leancă: „Mi-aș dori cel mai mult și cred că o să ajungem acolo când Moscova să trateze guvernarea de la Chișinău votată de cetățeni, indiferent de simpatiile sau antipatiile sale și atunci să nu aducă factorul politic în relația economică și comercială.”

 

———————–

Interviu semnat de Valentina Ursu pentru Radio Europa Liberă