Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a evidențiat în cadrul unei conferințe de presă importanța relațiilor interstatale, în mod special cele dintre SUA și UE, pentru regiunea Europei de Est și, inclusiv, pentru Republica Moldova.

„Fără claritatea și recunoașterea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova de către țările europene, noi nu avem un viitor, nu avem șansa de a ne dezvolta și să ne impunem. De aceea, întreaga activitate pe care o desfășor, alături de colegii de la Externe, se concentrează pe readucerea în centrul atenției UE a subiectului regiunii noastre”, a declarat Iurie Leancă.

Vicepremierul pentru Integrare Europeană a punctat că obiectivul vizitelor sale la Viena și Constanța a fost să readucă în dezbateri viitorul Republicii Moldova, în contextul ultimelor evoluții de pe arena internațională.

„Mi-aș dori foarte mult ca de viitorul țării noastre să nu se preocupe doar guvernarea, dar și opoziția care pretinde a fi pro-europeană. Deci, dacă e pro-europeană, pe acest subiect, cel puțin, trebuie să avem un consens larg, național, iar atunci când mergem la Bruxelles, de exemplu, să vorbească despre viitorul Republicii Moldova într-un context european”, a subliniat Iurie Leancă.

Amintim că, recent, Iurie Leancă a efectuat mai multe vizite oficiale în Slovacia, Austria și România. Subiectul central al discuțiilor l-a constituit dinamizarea relațiilor dintre Republica Moldova și statele membre ale Uniunii Europene.