Fostul premier, Iurie Leancă, cel căruia îi aparţine iniţiativa de a invita o companie internaţională pentru investigaţia sistemului bancar din Moldova, spune că publicarea raportului Kroll este o victorie a cetăţenilor care au exercitat presiuni asupra autorităţilor. În acelaşi timp, el apreciază curajul de care a dat dovadă speakerul, Andrian Candu, dar spune că această iniţiativă, în mod normal, trebuia să vină din partea BNM.

“Mă bucur că sub presiunea societăţii civile a fost publicat acest raport, dar acesta este doar un prim-pas. Am vorbit cu domnul Drăguţanu de la care am înţeles că într-o săptămână va fi lansată licitaţia pentru identificarea companiei care va continua cu cea de-a doua fază a inbestigaţiei. De asemenea vreau să vă spun că noi aşteptăm rezultate şi de la organele noastre de anchetă pentru că anume ele sunt cele care vor îi putea ataca în judecată pe cei care au comis aceste fraude. La fel de important este să apară în mod prioritar planul de redresare a situaţiei pe care îl aşteptăm de luni de zile”, a declarat Iurie Leancă pentru Deschide.MD.

Fostul premier se arată nedumerit faţă de acţiunile BNM care, potrivit lui, a avut la îndemână toate datele care stau la baza raportului Kroll, însă chiar şi în aceste condiţii nu a întreprins nimic pentru prevenirea furtului.

“Un detaliu important este faptul că în a doua fază a investigaţiei urmează să fie verificată şi veridicitatea informaţiilor furnizate de BNM celor de la Kroll. L-am întrebat pe domnul Drăguţanu care vor fi termenii limită a licitaţiei pentru cea de-a doua fază, însă mi s-a spus că este secret comercial, acest lucru însă trebuie să fie coordonat cu FMI şi cu Banca Mondială”, a adăugat oficialul.

Iurie Leancă a evitat să comenteze sub aspect politic gestul lui Candu de a publica raportul, invocând că nu-l interesează ce se petrece în interiorul coaliţiei de guvernare. Fostul premier a ţinut doar să-şi exprime bucuria pentru faptul că preşedintele Parlamentului a avut curajul să facă acest lucru.

Leancă şi-a reiterat poziţia potrivit căreia continuarea investigaţiei în sistemul bancar trebuie să fie realizată de aceeaşi companie Kroll care deja cunoaşte suficient de bine situaţia.

Ex-premierul ne-a promis, în timpul apropiat, un comentariu mai deatliat al conţinutului raportului întrucât nu a reuşit să-l citească în totalitate.

Articol semnat de Svetlana Maftei
http://deschide.md/ro/news/politic/13996/Leanc%C4%83-Publicarea-raportului-Kroll-O-VICTORIE-a-societ%C4%83%C5%A3ii-civile.htm