Diasporă

Organizația de diasporă a PPEM este una din structurile politice constituite la nivel internațional în cadrul partidului, constituită din cluburi de diasporă și structuri la nivel național, în conformitate cu prevederile Statului PPEM și legislației în vigoare.

Scopul Organizației este consolidarea legăturii dintre Republica Moldova și comunitatea originarilor din Republica Moldova, susținerea acestora și implicarea lor în dezvoltarea țării în scopul facilitării reîntoarcerii finale:

Organizația de diasporă a PPEM are următoarele obiective:
1. Consolidarea membrilor și susținătorilor PPEM din diasporă;
2. Acordarea unui mecanism pentru a influența politicile PPEM de către membri și susținători în diasporă;
3. Crearea unui mecanism de prin care membrii diasporei pot influența procesele și schimba lucrurile din R. Moldova;
4. Valorificarea potențialului intelectual, tehnologic și participativ al diasporei.

Organizația a lansat la începutul anului 2016 programul „10 pentru Diasporă”. Programul are drept scop implicarea diasporei în modernizarea și europenizarea Republicii Moldova, combinând politicile publice de susținere a migraților moldoveni aflați în dificultate.

Programul include următoarele acțiuni prioritare:

  • deschiderea mai multor consulate cu servicii mai ieftine, mai simple, mai rapide și mai accesibile pentru cetățeni;
  • un program de suport pentru reintegrarea moldovenilor reîntorși, încurajând și pe alții să revină în Republica Moldova;
  • readucerea în țară a tinerilor care își fac studiile peste hotare;
  • asigurarea un mecanism pentru ca diaspora să fie reprezentată în Parlamentul țării;
  • crearea centrelor culturale pentru moldovenii din diaspora și programe pentru copiii acestora;
  • crearea unui Minister al Diasporei;
  • lansarea unui program de ieftinire a prețului pentru transferurile de colete și bani, care să devină mai sigure și accesibile;
  • garantarea prin lege a protecției sociale a moldovenilor din diasporă;
  • dezvoltarea proiectelor care ar permite posibilitatea ca să fie majorate investițiile în țară a cetățenilor din diasporă;
  • promovarea împreună a imaginii Republicii Moldova peste hotare.

Pentru informații suplimentare găsiți aici integral proiectul programului „10 pentru Diasporă.

Coordonatorul Organizației este Victor Lutenco, Șeful Biroului Relații cu Diaspora a Guvernului Republicii Moldova în perioada 2012-2015.