Apărătorii construcţiei politice cu PCRM, lipsită de orice perspectivă, au încercat deja de câteva ori să spună ca eu mi-am dorit un guvern minoritar iniţial, dacă aş fi fost votat premier, şi nu mi-am mai dorit acest lucru când am văzut că nu voi fi prim-ministru. Acesta este un neadevăr – eu nu am acceptat niciodată un guvern minoritar şi nu aş fi fost premierul unui guvern minoritar.

Atunci când am acceptat desemnarea, am făcut-o în ideea că până la vot sau imediat după vom face alianţă cu PL şi vom avea un guvern cu sprijinul majoritar al partidelor pro-europene.

Dovadă că a fost aşa este şi iniţiativa mea de a-mi prezenta demisia în cazul în care, timp de maximum trei luni după votarea Cabinetului de miniștri, PL nu ar fi cooptat la guvernare. Mi-am luat acest angajament şi în faţa partenerilor europeni, lucru confirmat public şi de reprezentanţii celor două partide. Care ar fi fost sensul să fac un asemenea angajament, dacă aş fi fost dispus să conduc un guvern minoritar?! Nici unul! Sunt simple tertipuri prin care încearcă să se justifice cei care le-au furat oamenilor votul pro-european!

O alta minciună, pe care ei o induc, este că eu aş fi cerut votul PCRM. Nu am cerut votul comuniştilor! Nu m-am bazat pe el nicio clipă – eu m-am bazat pe cele trei partide pro-europene… De fapt, desemnarea mea a avut doar rolul de a fi creată aparenţa respectării angajamentelor faţă de electoratul PLDM şi faţă de partenerii externi. Mai corect era să nu fiu desemnat, dar să se facă alianţă cu PL – eu eram dispus să accept şi asta, dacă mi s-ar fi propus.

Nu am pretenţia să fiu eroul de care are nevoie Moldova acum, dar îmi pot asuma responsabilitatea de a accelera dezvoltarea ei şi de a bloca tentativele de deturnare a parcursului european şi democratic al țării.