Lupta contra corupției, reformele în justiție, integrarea europeană a Republicii Moldova – acestea au fost principalele teme de discuție din cadrul Conferinței publice „Provocările integrării europene a Republicii Moldova: De la transformarea democratică la statul de drept”, care a avut loc astăzi, 2 noiembrie, la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) de la USM.

Invitat la eveniment, David McAllister, membrul Parlamentului European și vicepreședintele Partidul Popular European, a menționat că susține opțiunile politice ale PPEM și crede că Republica Moldova are șanse mari să devină membră a UE. „Mulți oameni la Bruxelles, inclusiv și eu, sunt foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă în Moldova. Astfel, sarcina principală a actualei guvernări este restabilirea încrederii partenerilor europeni, pentru ca țara voastră să poată deveni un stat de drept. Parlamentul de la Chișinău trebuie să formeze urgent o nouă coaliție și un nou Guvern pro-european, pentru a redresa problemele enorme cu care se confruntă Moldova. O perspectivă europeană deja o aveți. Dar, pentru a deveni membru e nevoie de multă, multă, muncă. Astfel, ca la final, să vă bucurați de toate beneficiile UE”, a menționat, în discursul său, oficialul european.

La rândul său, Iurie Leancă, președintele PPEM, a mulțumit pentru încrederea acordată partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova și a vorbit despre soluțiile de ieșire din criza în care se află țara noastră. „Sper și am convingerea că vom reuși să alegem și să construim în curând un Guvern funcțional care ne-ar putea permite să rezolvăm problemele actuale. De asemenea, eu văd două elemente cheie de ieșire din criză. Prima ține de voința politică de care trebuie să dăm dovadă, iar a doua este sprijinul și presiunea partenerilor din exterior. Avem nevoie de o Misiune pe Justiție, compusă din procurori și judecători europeni. Totodată, trebuie și putem transforma CNA în DNA. Pentru aceasta nu este nevoie de un mare efort instituțional, ci de o concentrare mai mare în lupta contra corupției mari. Numai așa vom putea restabili încrederea cetățenilor”, a spus Iurie Leancă.

La conferință au participat, într-un număr mare și studenții de la FRIȘPA, care au acordat mai multe întrebări invitaților. Prezent la eveniment, directorul Fundației Konrad Adenauer din Germania, Sven-Joachim Irmer, a atras atenția asupra implicării cât mai active a tinerilor în procesele politice din Republica Moldova. „Pot să vă spun că aveți prieteni foarte mulți în Europa care vor să vă ajute. Noi ne bucurăm foarte mult când tinerii își manifestă dorința de a schimba lucrurile. Astfel, fundația va încerca și un continuare să dezvolte sistemul academic de la voi, pentru ca tinerii să devină o forță motrice a schimbării”, a conchis Sven-Joachim Irmer.

Conferința publică „Provocările integrării europene a Republicii Moldova: De la transformarea democratică la statul de drept” a fost organizată de Fundația Konrad Adenauer în colaborare cu FRIȘPA.