Un grup de consilieri raionali și lideri ai PLDM din Florești a părăsit formațiunea și aderă la Partidul Popular European din Moldova.

„În alegerile din 30 noiembrie ne-am implicat activ în finalizarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, aducând ca argument principal pașii concreți și rapizi ai echipei de guvernare în frunte cu premierul Iurie Leancă, având ferma încredere că pe parcursul anului 2015 va fi depusă și cererea de a deveni țară candidat a Uniunii Europene. Este regretabil faptul că toate așteptările noastre au fost date peste cap de noua majoritate: PLDM-PDM-PCRM din Parlament, care a făcut tot posibilul ca cel care a fost pilonul principal în parafarea și semnarea Acordului de Asociere cu UE – Iurie Leancă – să fie înlăturat”, se arată în Declarația semnată de grupul de persoane din Florești.

Drept urmare, semnatarii anunță că au decis să iasă din PLDM, deoarece nu sunt de acord cu politica formațiunii și a liderului acesteia, și să adere la PPEM. La fel, ei afirmă că vor să se implice în campania electorală pentru locale cu Blocul Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova”, condus de Iurie Leancă.

Acum patru zile, Blocul Electoral a fost înregistrat de CEC pentru a participa la alegerile locale generale din 14 iunie.