Blocul Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – IURIE LEANCĂ” a depus la Comisia Electorală Centrală demersul cu solicitarea de a fi înregistrat și a putea participa în alegerile locale generale din 14 iunie. CEC urmează să examineze solicitarea și să ia o decizie în acest sens.

Lista candidaților va fi întocmită în scurt timp, din sugestiile oamenilor de rând din comunitățile locale. Numele acestora vor fi selectate după ce echipa Blocului PPEM-IURIE LEANCĂ va merge din sat în sat pentru a discuta cu cetățenii. De asemenea, vor fi analizate propunerile oamenilor transmise pe site-ul partidului, la numărul de telefon 078781000 sau pe adresa: [email protected]

„Vom fi prezenți în toată țara, atât cu candidați noi, persoane care nu au mai ocupat funcții, cât și cu candidați care s-au aflat pe listele altor partide, inclusiv foști colegi care au rămas devotați valorilor europene și își doresc să continuăm ceea ce am început împreună. În spiritul unei adevărate formațiuni politice populare și europene invit toți cetățenii Republicii Moldova, fie că sunt sau nu susținătorii noștri, să-și desemneze propriii candidați pentru funcția de primar”, a declarat ieri Iurie Leancă, în cadrul unei conferințe de presă la care s-a anunțat despre constituirea acestui Bloc Electoral. El a mai spus că PPEM își propune să câștige alegerile locale, pentru a asigura oamenilor un trai decent la standardele Uniunii Europene.

Blocul Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – IURIE LEANCĂ” este constituit din trei formațiuni politice: Partidul Acțiunea Democrată, Partidul Democrația Acasă și Partidul Liberal Reformator.