Stimați concetățeni!

Republica Moldova parcurge una dintre cele mai tensionate perioade din istoria sa! Oamenii sunt pe deplin justificat nemulțumiți de viața pe care o trăiesc și nu vor să mai tolereze incompetența, corupția, șantajul politic sau minciuna.‎

Partidul Popular European din Moldova nu dorește ca spiritul civic și potențialul protestatar din societate să se risipească fără a obține rezultate evidente pe calea democratizării și deoligarhizării vieții publice, reformării justiției și combaterii corupției, depolitizării instituțiilor statului, precum și restabilirii încrederii cetățenilor în funcționalitatea acestuia. Doar asigurarea implementării dinamice și consecvente a prevederilor Acordului de Asociere cu UE poate asigura salvarea statului din criza profundă în care se află.

PPEM respinge încercările unor actori politici de a monopoliza calitatea de exponent al întregii societăți și de a deturna sensul real al protestelor.‎ De asemenea, nu poate fi acceptată situația, când de actuala criză politică profită proiecte politice anti-europene și anti-statale, în spatele cărora se ascund interese total diferite de cele ale cetățenilor. Considerăm că asocierea, sub orice formă, cu astfel de partide este contrară unei dezvoltări democratice a Republicii Moldova.

PPEM consideră că actuala criză nu poate fi depășită cu menținerea pe scena politică a partidelor compromise. Depășirea actualei crize politice și morale din societate este posibilă doar prin consolidarea eforturilor unor formațiuni politice principial noi. Formațiuni politice libere de finanțări obscure și capabile să asigure competență, integritate și responsabilitate. În asemenea condiții activismul civic va impune supremația legii și va întoarce Moldova pe făgașul european.

Pe fundalul acestei crize, astăzi cetățeanul este pus să aleagă între două tabere rivale – forțele pseudo-europene de la guvernare și cele care doresc să-și satisfacă interesele străine utilizând sentimentele și suferințele oamenilor de rând. PPEM se adresează cetățenilor Republicii Moldova să nu se lase manipulați, să fie atenți la mesajele contradictorii lansate în spațiul public de diferiți actori politici. PPEM exprimă convingerea că încrederea în adevăratele valori europene nu poate fi pierdută și pentru asta, de fapt, luptă cetățenii.

Conștientizând gravitatea situației și urmând prevederile Declarației Consiliului Național din 15 ianuarie 2016, PPEM reiterează apelul către toate forțele care pledează pentru modelul de dezvoltare european să-și unească eforturile pentru a readuce Moldova pe calea democrației și a parcursului european veritabil. Pentru atingerea acestui scop, Partidul Popular European din Moldova cheamă partenerii la un dialog civilizat, pe o platformă deschisă și transparentă.